Blog Detail

Blog Detail

Simțul Sinelui

Azi voi vorbii despre simțul sinelui, adică „sense of self” in engleză.
Sa nu-l confundăm cu stima de sine. În primul rând, e bine să știm ce este stima de sine, ca să o putem deosebii de
simțul sinelui. Stima de sine are doua aspecte corelate: un sentiment de eficacitate personală (auto-eficacitate) și un
sentiment de valoare personală (respectul de sine). Așa că stima de sine este bazată pe sentimente. Stima de sine, care
este promovată foarte mult în societate, este o funcție de cum ne simțim față de noi înșine, și este bazată în mare
măsură prin compararea cu ceilalți oameni din jur. Ne credem mai buni ca alții sau mai puțin buni ca alții. Un nivel ridicat
de stimă de sine produce un sentiment de dreptate (sense of entitlement). Iar când societatea nu poate satisface
necesitățile acestui nivel ridicat de stimă de sine, aceștia se simt neîndreptățiți și se răzbună cu manipulare, abuzuri și
violență.
Dar ce înseamnă să avem un simț al sinelui bine dezvoltat? Răspunsul este să cunoști într-adevăr cine ești și ceea ce
susții. Așa putem evalua și concretiza calitățile proprii. De exemplu acestea pot fii convingeri, valori, dorințe, nevoi,
principii, adevăruri, credințe, comportamente, roluri, lucruri plăcute sau neplăcute, etc.
Un simț al sinelui este esențial/vital la sănătatea noastră mentală, fizică, emoțională si spirituală. Aceasta devine busola
noastră internă la fiecare interacțiune cu alții. Ne spune ce fel de limite să punem în relație cu alții, și cum să luăm decizii
care ne vor beneficia personal. Ne ajută să reflectăm la lucrurile care nu ne sunt benefice. Și ne mai ajută să
supraviețuim, să ne adaptăm și să prosperăm sau dezvoltăm.
Atribuțiile unui simț al sinelui bine dezvoltat:
1. Ai abilitatea să faci cele mai bune decizii personale. O persoană care are un simț al sinelui bine dezvoltat, știe ceea ce
este bun pentru viața lui personală și ceea ce poate să-i aducă fericirea, chiar dacă cei din jur nu-i pot înțelege deciziile.
Poți face decizii mici, mari, dificile, sau care îti schimbă viața, cu confidența că acestea se aliniază cu identitatea ta unica,
și te accepți complet.
2. Ai mare respect față de sine. Ai hobby-uri, pasiuni, și ambiții personale care sunt hrănitoare sufletului și necesare la
bunăstarea personală.
3. Ești propriul apărător. Asta înseamnă că poți să impui limite ferme și să îți exprimi sentimentele în mod adecvat. Dacă
nu ai un simț al sinelui bine dezvoltat, nu vei avea abilitatea de a te individualiza față de alții, și ca consecință vei căuta să
mulțumești lumea și să supra acomodezi pe alții.
4. Te simți bine despre dezvoltarea ta ca persoană. Să ai abilitatea să reflectezi sincer asupra creșterii și a evoluției tale
ca persoană este indicativ că cunoști cine ești, adică ai un simț de sine puternic. Chiar dacă a fost o călătorie turbulenta,
ești sigur pe deciziile din trecut, pentru că erau adecvate în acel moment.
5. Ai inteligență emoțională-abilitatea de a fii in acord cu emoțiile interne. Este dificil, dar se realizează cu multă
practică sau uneori cu ajutorul unui consilier sau unui life coach. Trebuie să devenim conștienți de lucrurile care ne
declanșează anumite emoții.
Cum putem sa îmbunătățim simțul sinelui:
1. Priviți la istoria familiei pentru a obține o perspectivă asupra poveștii dumneavoastră de-a lungul generațiilor. Știți
cine sunt strămoșii dumneavoastră dinaintea străbunicilor? Care este istoricul lor? Cunoscând trecutul familiei poate
întării sistemul de valori și poate schimba nuanța crezurilor, a gândirilor, și mentalitatea noastră adăugând conștiință
culturală.
2. Scrie jos crezurile personale despre sine, despre alții, și despre lume. De unde previn acestea? Vin de la sine, de la
familie, sau din societate? Prin identificarea crezurilor și a valorilor care vin din interior, vei putea îmbunătății simțul
sinelui.
3. Învață să creezi limite sănătoase. In timp ce î-ți dezvolți simțul sinelui, vei realiza că există anumite atribuții care sunt
de importanță fundamentală pentru tine si nevoia de a stabilii anumite tipuri de limite
Prin dezvoltarea unui simț al sinelui puternic, vom continua sa creștem continuu și să învățăm in fiecare zi.

Stima de sine este emoțională. E prea ușor să fie doborâtă. O singura persoană poate să ne atace caracterul și să ne
disprețuim pe noi înșine. Problema este că atunci când noi nu ne prețuim pe noi înșine, nu prețuim nici pe ceilalți. Așa
ne dăm voie să poreclim și să ne uităm la alții cu dispreț. Când ne comparăm cu alții, acesta este un semn de alarma. Noi
avem un singur standard: Isus Christos. Fiecare persoană este creată diferit și este unicată. Fiind parte din trupul lui
Christos, fiecare are un rol diferit.
Nici unul din noi nu este perfect, dar prin harul lui Dumnezeu putem să încercăm să creștem, chiar dacă greșim.
Dumnezeu nu este satisfăcut cu cel care nu face nimic pentru că nu vrea să riște să greșească—El vrea sa încercăm chiar
dacă greșim. Cel mai bun exemplu este Pilda Polilor din Luca 19. Duhul Sfânt ne convinge de greșelile pe care le-am făcut
și ne ajută la pocăință. În schimb cel rău ne condamnă și încearcă sa ne depărteze de Dumnezeu. Acesta este un
standard pe care e bine să-l folosiți să puteți analiza din care parte vi sa vorbit: Împărăția Luminii sau Împărăția
Întunericului.
Este extrem de important să avem un simț de sine sănătos. Nefiind ca stima de sine, simțul de sine nu compară, ci
prețuiește pe alții. La un necaz, la o descurajare, la o mustrare fără dragoste, dacă știm cine suntem noi într-adevăr, vom
sta în picioare și vom putea identifica ce am greșit noi, ce au greșit alții, și vom căuta soluția la problemă. Apoi vom
acționa într-un mod care va aduce mai multă pace, vom fii lumină, nu vom vorbii ca cei din întuneric. Vom fii ca Christos.
Am speranța că Duhul Sfânt ne va da înțelegerea să investim timp și energie ca să medităm la ceea ce suntem noi in
Christos. Numai așa vom face ceea ce știm că este bine, nu ceea ce simțim emoțional. Emoțiile sunt doar o formă de
discernământ care sunt un semnal că ceva nu este în bună regulă. Ce facem cu aceste semnale reflectă cine suntem noi.